În timp ce gramatica se ocupă cu structura cuvintelor și a propozițiilor și semantica cu semnificație acestora, pragmatica se interesează de interpretarea folosirii limbajului în funcție de contextul concret și de cadrul social al discursului.

Deixis

Știi ce înseamnă când găsești un bilețel cu Eu sunt imediat aici pe jos? Cine esteeu? Unde este aici? Și când este imediat? Același mesaj ar fi fost mai inteligibil, dacă ai fi avut o întâlnire cu profesorul tău sau șeful la ora 15:00 și la sosire ai găsi această notiță pe ușă. Tu cunoști persoana, locul și timpul, așadar, vei aștepta câteva minute. Acest tip de cuvinte se numesc expresii deictice, adică ele pot fi interpretate numai din punctul de vedere al vorbitorului, al 'emițătorului' informației. Deixis are aspecte personale, temporale, locale și de relație.

Dacă cineva, care stă în fața ta, îți dă o informație despre direcția pe care tu trebuie să o iei pentru a ajunge la muzeu, atunci 'dreapta' lui e 'stânga ' ta. Dacă tu folosești aceleași forme lingvistice informale cu profesorul tău sau șeful ca și cu prietenii, asta poate avea consecințe neplăcute. În altă direcție un limbaj excesiv/exagerat de formal te poate pune în situații ridicole în ochii colegilor.

Acte ale vorbirii

În mod tradițional se consideră că acțiunile sunt mult mai importante decât cuvintele. Dar când vreți să promiteți ceva, ce puteți face decât să recitați propoziția  Eu promit? Și ajunge pentru un preot să spună cuvintele « Vă declar soț și soție »pentru ca viața voastră să se schimbe pentru totdeauna. Acestea sunt exemple de acte de limbaj, de acțiuni care sunt efectuate de cuvinte, după cum a descoperit lingvistul John L. Austin. Dacă anumite condiții fundamentale (numite condiții de adevăr) sunt indeplinite, așadar cuvintele pronunțate efectuează actiunea descrisă. Noi putem declara oamenii ca fiind căsătoriți (dacă avem pentru aceasta statutul necesar legal), putem promite, amenința sau răni pe cineva, totul prin vorbe.

Anumite acte ale limbajului sunt declarații car schimbă lumea(vezi exemplele precedente). Alte tipuri sunt directivele, care exprimă voința vorbitorului eu aștept un răspuns. Nu face asta), comisivele, care exprimă intenția vorbitorului(Eu te voi lăsa să mergi la cinema),expresivele,care comunică sentimentele vorbitorului (Îmi pare așa de rău. Felicitări!) și reprezentativele, care prezintă ceea ce crede vorbitorul (Casa noastră este aproape de muzeu).

Actele vorbirii pot fi directe sau indirecte.Pot ruga pe cineva direct să deschidă fereastra, dacă e prea cald în cameră , sau pot spune: E foarte cald aici. În context corect ambele propoziții poat avea același efect.

Presupozitii si forme implicative

Dacă cineva spune: 'Mașina prietenului meu a fost furată’, atunci nu ești numai informat despre furtul unei mașini, ci știi și faptul că această persoană avea minimum un prieten și că acest prieten avea o mașină. Aceste două bucăți de informație sunt conținute în afirmație/aserțiune, dar nu sunt exprimate categoric/expres, ele sunt supoziții. Fiecare vorbire este plină de supoziții, ceea ce reprezintă unul dintre motive, de ce străinii nu înțeleg uneori, ceea ce mereu pare totuși evident.

Ele pot fi existențiale, ca în cazul de mai sus, dar șifactuale, când cineva spune: Mă bucur că Petre vine Sunt furios că Petre a venit, faptul că Petre a venit, rămâne real. Unele cuvinte conțin lexical o supoziție: când terminăm ceva, începutul este presupus. Propoziția Tu vii din nou prea târziu subîntețege că asta nu e prima oară. Propoziții precum Când /De ce a venit Petre? presupun, că Petre a venit.

Dacă prietenul tău te întreabă: Vrei să mergi cu mine la film deseară?, răspunsul simplu ar fi un Da sau Nu, dar adesea răspunsul va fi Grozav, ce rulează? sau Am mâin eexamen sauLasă-mă în pace cu asta!. La aceste răspunsuri concluziile sunt evidente.Acestea sunt cazuri ale Implicațiilor conversaționale.

Principii conversaționale

Baza unei conversații de succes o reprezintă cooperarea între interlocutori(partenerii de conversație). Grice a formulat principiile, de ex. Dă un răspuns informativ și nu mai mult(cantitate), informația ta trebuie să fie adevărată(calitate); fii la obiect(relație); fii clar(comportament).

Politețea este importantă într-o conversație de succes. Acest lucru înseamnă că suntem atenți la imaginea publică ale altei persoane. Politețea e vizibilă la salut, in alte forme de adresare, în strategii pe care le folosim la intrebare sau la refuz samd. Politețea depinde atât de diferențele între partenerii de discuție la vârstă, sex, statut social cât și de gradul de intimitate, și aceste deosebiri pot lua forme variate în diferite culturi.

Distincția între comunicarea politicoasă şi cea familiară (ex tu/dvs) este cea mai simplă, dar sistemele mai complexe există în anumite culturi asiatice. Să neglijezi politețea poate ofensa pe interlocutorul dvs şi riscați să nu reușiți să transmiteți mesajul dvs.

Obișnuințele lingvistice și bagajul cultural sunt diferite pentru persoane diferite, și totuși implicațiile și regulile de politețe pot fi de asemenea diferite. Într-un context cultural, o comunicare mai explicită și o deschidere a spiritului sunt necesare. Pragmatica interculturală se interesează de aceste diferențe și de strategiile implicate pentru a le depăși.